like, Cronograf, Chisinau, filme documentare
Adolescenți și
tineri cinefili sunt așteptați la Festivalul Internațional de Film Documentar
CRONOFRAF 2017 cu o selecție de 10 filme documentare. Filmele abordează teme
relevante acestei categorii de vârstă: căutarea și găsirea de sine, depășirea
primelor obstacole, deprinderea independenței și aflarea propriilor pasiuni.
First essay este un film eseu, un amestec chibzuit de text și
imagine, care relatează despre... încercarea de a face un film eseu.
Happiness is not far away urmărește persistența unei tinere japoneze care, pentru
a deveni balerină, lasă în urmă familia și familiaritatea mediului și intră la
Școala de Balet din Perm, Rusia. Aici ea descoperă rafinamentul și exigența baletului,
dar și dura realitate a imigrării. Regizoarea filmului este invitata festivalului
și va participa la un Q&A după proiecția filmului.
Bikeportraits relatează încercarea unui tânăr creator de animație și
iubitor de ciclism de a explora și a înțelege diverse orașe ale lumii, urmărind
cultura locală a bicicletei.
Kids of Tehran, un alt documentar despre pasiuni, surprinde
îndrăzneala, rebeliunea și avangardismul primului grup de skateri din capitala
uneia dintre cele mai convenționale și tradiționaliste țări din lume, Iran.
Train to Adulthood a fost selectat la International Documentary Film
Festival Amsterdam (IDFA). Filmul urmărește trei adolescenți care, loviți în
plin de duritatea societății în care trăiesc, găsesc refugiu la Calea Ferată a
Copiilor din Budapesta, administrată în totalitate de un grup comunitar de 500
de adolescenți.
În Lo
ves, Patty Bonet, tânăra protagonistă și regizoare a filmului
relatează cum este să trăiești având albinism, o condiție genetică asociată cu
defecte ale vederii.
Filmul Vida explorează
granița dintre realitate și ficțiune și te lasă cu întrebarea “Ce este real
și ce este înscenat?”, atunci când Vida, o tânără bibliotecară timidă, acceptă
să se filmeze în scurtmetrajul lui Diego, participant la un workshop susținut
de regizorul iranian Abbas Kiarostami.
Într-un film despre
maturitate timpurie, Two Worlds, membrii aceleași familii
percep realitatea în două limbaje diferite. Adolescenta de 12 ani, Laura, preia
rolul urechilor și gurii părinților săi surdo-muți în navigarea spațiului
social și narează despre dificultatea de a înțelege viața print-un limbaj pe care
doar ea îl posedă.
Deep water îi suprinde pe Dominik, un adolescent de 13 ani, campion
național la înot, și pe mama acestuia, care îl crește de una singură, în
momentul când aceștia află că Dominik trebuie să renunțe la sportul de
performanță.
Iar filmul Up
prezintă povestea lui Gal, omul care, datorită perseverenței și pasiunii, a
trecut peste incapacitatea sa fizică, ca să ajungă dublu campion al Jocurilor
Paralimpice și iubitor al sporturilor extreme.
Filmul câștigător
la secțiunea Un Like pentru Documentar va fi ales de un juriu format din 5
elevi de la diferite licee din Chișinău. Filmele vor fi proiectate pe 25 și pe
30 mai începând cu ora 15.00 la cinematograful ODEON. Intrarea la proiecții
este gratuită.
Urmăriți
evenimentul pe Facebook:
***
FIFD CRONOGRAF, cel mai mare eveniment
cinematografic din țară și unul de reper în circuitul festivalurilor din Europa
de Est, este organizat din 2001 de către OWH Studio.
CRONOGRAF te cuprinde și te așteaptă în fața
ecranului unde realitatea devine artă.
Post A Comment: